Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

FOTO! Luminițele din bradul din centrul Sucevei s-au aprins. Spectacol de zile mari de Ziua Națională

brad centrul sucevei (3)Beculețele din bradul de Crăciun din centrul Sucevei au fost aprinse, marți, la ora 18.00. Cel care a ținut să aprindă luminițile din brad a fost primarul Sucevei, Ion Lungu, care a fost ajutat de nepotul său, Patrick, dar și de fetița viceprimarului Ovidiu Doroftei.

Edilul Sucevei i-a avut alături pe soția sa, Luminița, și pe cei doi viceprimari, Lucian Harșovschi împreună cu soția și cei doi copii și viceprimarul Ovidiu Doroftei.

Primarul Sucevei a făcut numărătoarea inversă pentru ca mai apoi, bradul de Crăciun să se aprindă în apaluzele sucevenilor.

like-facebookLungu a transmis sucevenilor tradiționalul ”La mulți ani” de Ziua Națională și să se bucure din plin de sărbătorile de iarnă care se apropie. Față de anul trecut, numărul celor care au ținut să iasă pe esplanada Casei de Cultură a fost mult mai mic. Frigul i-a ținut în case pe suceveni, iar cei care au vrut să stea la spectacol au putut să se încălzească cu un vin fiert. La ora 18.00 a urcat pe sceana trupa Hara,apoi  Saragossa Band și Sandra.


Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. cristi says:

    care aplauze???? si care numaratoare???? am fost la 10 n si nu s-a auzit nimic… doar primaru inconjurat de ”gasca” si reporteri… cred ca sucevenii meritau mai mult… cel putin o numaratoare pe scena sau altceva mai organizat

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*