Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Percheziții la Suceava într-un dosar privind fapte de corupție. Procurorii au descins la Primăria Pojorâta și Asociația Gal Bucovina de Munte

perchezitii dnaProcurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, comise în legătură cu utilizarea fondurilor alocate de la bugetul Uniunii Europene în perioada 2014-2015.

În cursul zilei de 25 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 10 locații situate în municipiul București și județele Suceava și Iași, din care 3 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. Sunt percheziționate:  Primăria Pojorâta, biroul unui director din cadrul direcţiei „Lider” din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cele ale unui director şi a mai multor funcţionari din cadrul Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Nord – Est, Iaşi.

De percheziții este vizat și sediul Asociației Gal Bucovina de Munte. Preşedintele asociației  este chiar primarul de Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu.

Faptele ar avea legătură cu utilizarea frauduloasă a fondurilor europene accesate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală la nivelul județului Suceava.

like-facebookÎn cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*