Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

FOTO! Se construiește noul sediu al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Vezi ce firmă face lucrările!

sediu arhiepiscopieArhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a demarat construcția unui nou sediu pe vechiul amplasament după ce acesta a ars din temelii. De această dată, imobilul va fi ridicat din beton și zidărie, lucrările fiind efectuate de către firma General Construct.

Trebuie amintit că în dimineața zilei de 8 ianuarie 2015, la ora 8.44, un incendiu de proporții a cuprins clădirea în care își avea sediul Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, dar în care funcționa și Seminarul Teologic și unde își făcea repetiții renumitul Ansamblu de Copii „Balada”.

like-facebookPericolul a fost și pentru biserica Mănăstirii Sf Ioan care era situată la câțiva metri distanță de sinistru. Imobilul s-a făcut scrum întreaga clădire mai ales că era ridicată din lemn iar intervenția pe de o parte dificilă iar pe de alta, pompierii au ajuns cu apa înghețată la intervenții așa că au încercat să se aprovizioneze de la hidranți care la rândul lor erau înghețați.

sediu arhiepiscopie2Intervenția fost dificilă pentru că afară erau temperaturi de -17 grade iar hidranții din zonă erau la rândul lor înghețați și strada din zonă era plină de autoturisme care nu au putut fi dislocate.Ridicarea sediului Arhiepiscopiei din lemn a fost criticată de Aurel Buzincu, șeful Direcției de Cultură care a venit la fața locului și a criticat respectivul sediu ridicat lângă mănăstire.

Singurul care a preferat să tacă a fost IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și a privit cum munca depusă de preoți s-a făcut scrum în mai puțin de o oră.
Între timp, sediul a fost mutat într-o altă clădire care aparține de arhiepiscopie iar Seminarul Teologic își ține orele în spații închiriate sau la Dumbrăveni. Copii de la Ansamblul Balada fac repetiții pe unde apucă pentru că este destul de greu să găsești o sală care să îți fie pusă la dispoziție unde să nu plătești chirie. sediu arhiepiscopie3

IPS Pimen a ținut însă să fie ridicat din nou un sediu dar de această dată din beton și zidărie.

„Lucrăm după un proiect făcut de către specialiști și este o lucrare de anvergură. A fost o licitație pentru această investiție unde societatea pe care o conduc a participat și am câștigat. Banii provin de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților”,  a declarat directorul general al General Construct Suceava,Viorel Nuțu.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*