Miercuri 01 Mai 2024, Actualizat acum 121 zile 12:00 am

Șase proxeneți dați în urmărire de autoritățile italiene, prinși de polițiștii suceveni

retinutiPeste 20 de poliţişti judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale au desfăşurat, marți, o acţiune în vederea localizării şi reţinerii unor persoane posesoare de mandate europene de arestare emise de autorităţile italiene.

Marți, începând cu ora 07.00, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Salcea şi Poliţiei Municipiului Rădăuţi, însoţiţi de luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au desfăşurat activităţi specifice pentru punerea în executare a şase mandate europene de arestare, emise de autorităţile italiene, pe numele unor tineri din oraşul Salcea, municipiile Suceava şi Bacău şi comuna Horodnic de Sus.

like-facebookCele 6 persoane urmărite la nivel european s-au constituit, pe teritoriul statului italian, într-un grup infracţional specializat în exploatarea şi favorizarea prostituţiei. Faptele de care sunt acuzaţi membrii grupului au fost săvârşite în perioada iunie – august 2013 în zona Torino.

În urma activităţilor investigative desfăşurate toate cele 6 persoane, 5 bărbaţi şi o femeie au fost localizate şi s-au dispus măsuri specifice pentru reţinerea acestora în condiţii de siguranţă.

Un tânăr de 23 de ani din oraşul Salcea a fost localizat şi reţinut pe raza municipiului Suceava. Un bărbat de 40 de ani din municipiul Suceava a fost localizat şi reţinut pe raza localităţii de domiciliu. Un alt tânăr de 20 de ani din municipiul Suceava a fost localizat pe raza comunei Bălăceana.

Alte două persoane urmărite, un tânăr de 27 de ani din comuna Horodnic de Sus şi o tânără de 26 de ani din municipiul Bacău au fost localizaţi într-un vehicul ce se deplasa pe DN2. Cu sprijinul echipajelor de poliţie rutieră, autoturismul a fost blocat pe raza localităţii Spătăreşti, iar cei doi au fost reţinuţi.

Toate persoanele au fost reţinute şi conduse la sediul IPJ Suceava, fiind introduse în arestul poliţiei, urmând a fi prezentate Curţii de Apel Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*