Aeroporturile de la Suceava și Cernăuți vor acționa împreună și nu vor fi în competiție.
„Ceea ce ne dorim este ca Suceava şi Cernăuţi să nu fie două aeroporturi concurențiale. Distanţa dintre cele două aeroporturi este foarte mică în plan regional, iar în condiţiile în care Ucraina face paşi spre integrare în Uniunea Europeană, cred că acest proiect trebuie deja demarat şi apreciez deschiderea părţii ucrainene. Avem și câteva premize foarte importante. Pe de o parte, un acord de mic trafic în frontieră care se semnat de cele două Guverne și care va fi pus în practică în scurt timp.În al doilea rând, aşteptăm cu mare interes decizia Comisiei Europene pentru ca cetăţenii ucraineni să poată circula fără vize în spaţiul european”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, după ce s-a întâlnit cu primarul orașului Cernăuți, Oleksii Kaspruk.
Cei doi au discutat despre modul de colaborare pe zona de aeroporturi și încheierea pe viitor a unui parteneriat între cele două aeroporturi.
Nechifor a susținut că este necesar asigurarea unui trafic crescut de pasageri pe cele două aeroporturi, iar în acest sens se impun şi facilităţi la trecerea frontierei pentru a face legătura dintre Cernăuţi şi Suceava.
„Am discutat cu cei doi directori de aeroporturi şi presupune asigurarea de pasageri atât pe Suceava cât și pe Cernăuți din ambele părți într-un regim de zboruri complementare, asigurând un lucru esenţial, și anume accesibilitatea prin culoare de tip fast lane rapid de trecere a frontierei, pentru autocare care să facă transferul de la Suceava către Cernăuţi”, a susținut Nechifor.
Șeful adminsitrației județene a spus că, săptămâna viitoare, se va afla la Barcelona pentru a purta discuţii privind operarea de zboruri pe această destinaţie, de la Suceava.
„Voi avea o discuţie foarte aplicată cu cei de acolo. Nu întâmplător Barcelona e o ţintă pentru noi. Îi voi comunica domnului primar ce voi discuta acolo. Sunt foarte mulţi suceveni la muncă acolo, dar și Cernăuțiul şi s-ar cupla foarte bine pe un astfel de program unde să avem transfer rutier rapid între cele două aeroporturi Cernăuţi şi Suceava şi să fie, eventual, nu două curse pe săptămână, ci patru. Voi avea discuţii şi cu Oficiul de turism al Cataluniei, ca să prezint oferta de turism a Sucevei şi a Bucovinei”, a precizat Nechifor.
La rândul său, primarul oraşului Cernăuţi a spus că nu au curse regulate internaţionale din Cernăuţi, dar sunt în discuţii avansate cu Turcia şi Polonia.
„Suntem interesaţi şi de Italia, Spania şi Portugalia, pentru că multă lume din zonă lucrează în aceste ţări. Astfel, având în vedere schimbul de pasageri va fi o reuşită din acest punct de vedere şi vor fi mulţi pasageri pentru Suceava”, a conchis edilul din Cernăuți.