Miercuri 01 Mai 2024, Actualizat acum 121 zile 12:00 am

Avocatul Poporului, anchetă în cazul fetei a cărei familie îi refuză transfuzia de sânge din motive religioase

fata spitalAvocatul Poporului s-a autosesizat și efectuează o anchetă urgentă, prin Biroul Teritorial Suceava, la Spitalul Județean ‘Sf. Ioan cel Nou’ Suceava, în cazul pacientei de 20 de ani, aflată în stare critică, după ce familia ar fi refuzat transfuzia de sânge din motive religioase.

Ancheta are în vedere posibila încălcare a două articole din Constituție privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și dreptul la ocrotirea sănătății.

like-facebookTânăra a ajuns la spital în șoc hemoragic după ce mașina în care se afla a fost lovită de un tren, în localitatea Ciprian Porumbescu. Fata a fost operată de urgență, dar din cauza leziunilor grave a pierdut mult sânge și are nevoie de transfuzie. Deși starea fetei este din ce în ce mai critică, familia sa refuză cu desăvârșire transfuzia de sânge din motive religioase.

Potrivit Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, „în cazul în care pacientul necesită o intervenție medicală de urgență, consimțământul reprezentantului legal nu mai este necesar, iar în cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenția este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să își dea consimțământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate”, în concordanță cu prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art.2, 3 și 4 și Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Roma, 4.XI.1950), art.2.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*