Vizita Patriarhului Daniel la Suceava a fost decalată cu câteva ore din cauza ceții de pe aeroporturi. Prea Fericitul Daniel va ateriza pe Aeroportul Bacău, iar de acolo va ajunge la Rădăuți, cel mai probabil în jurul orei 17.00.
Inițial, mai mulți preoți au mers să îl aștepte pe Aeroportul Suceava, dar au făcut cale întoarsă.
„La noi (n.r. aeroport) vizibilitatea era de 150 m pe orizontală, în timp ce la Bacau era de 1500 m”, a precizat șeful județului, Cătălin Nechifor.
Patriarhul va sfinţi Aşezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie”, dar şi o troiţă.
Preafericitul Daniel va sfinţi, împreună cu mai mulţi ierarhi, sâmbătă, mănăstirea de maici Intrarea Maicii Domnului în Biserică de la Rădăuți. Evenimentul va începe la ora 09.00.
Tot sâmbătă, Preafericitul Daniel va primi titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Suceava.