O bătrână de 86 de ani din satul Dealu, comuna Zvoriștea, a avut parte, joi seară, de un sfârșit cumplit. Femeia a murit arsă de vie.
Potrivit plt.adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, locuința femeii, R.L., a fost cuprinsă de flăcări, iar militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Zvoriştea, au intervenit cu cinci autospeciale pentru stingerea flăcărilor.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul bucătăriei de vară, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie şi la o anexă aflată în imediata apropiere.
„Incendiul a fost lichidat la ora 22:00 şi au ars planşeul bucătăriei pe 35 de metri pătraţi, precum şi interiorul camerei de locuit şi al holului, cu bunurile aferente (mobilier, textile şi altele). S-au degradat pereţii interiori. Din păcate, temerile martorilor care au anunţat evenimentul s-au adeverit, iar pompierii militari au găsit lângă sobă trupul carbonizat al femeii, în vârstă de 86 de ani”, a precizat plt.adj. Alin Găleată.
Potrivit reprezentantului ISU, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un jar căzut din sobă.