Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a lui Țăranu Ciprian Andrei, pentru săvârşirea infracţiunilor de „lovirea sau alte violenţe”,, „ameninţare”, dar și în stare de arest a lui Axentioi Iosep pentru săvârşirea infracţiunilor de „încăierare”, „ameninţare”. A fost trimis în judecată, în stare de libertate, și Axentioi Dănuț Ioan, domiciliat în Vama, ocupaţia conducător auto la SC Danaxy International SRL Vama, , fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de„încăierare”.
Potrivit procurorilor, la data de 11 martie 2015, în jurul orelor 18:00, în faţa locuinţei sale de pe raza comunei Vama, sat Prisaca Dornei, în cadrul unui conflict verbal şi fizic, a lovit cu o rangă metalică peste cap pe Iosep Constantin Axentioi, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 30 – 35 zile de îngrijiri medicale, – iar în acelaşi timp împreună cu mama sa, Ţăranu Elena, şi tatăl său, Ţăranu Andrei, a participat la o încăierare cu grupul format din Axentioi Iosep Constantin şi Axentioi Dănuț Ioan, aceştia îmbrâncindu-se şi lovindu-se atât succesiv cât şi reciproc şi concomitent cu mâinile şi picioarele, – a adresat ameninţări cu moartea avînd o rangă metalică în mâini făcînd gesturi ameninţătoare cu aceasta numiţilor Axentioi Iosep, pe care l-a şi lovit ulterior, Axentioi Dănuț şi P. I., creându-le acestora o stare de temere reală cu privire la intenţia astfel manifestată – şi care la aceaşi dată, cu puţin timp înainte de izbucnirea conflictului, a pus pe un drum public din apropierea locuinţei sale ţepuşe metalice confecţionate artizanal cu scopul de a înţepa anvelopele autovehiculelor şi utilajelor persoanei vătămate Axentioi Iosep Constantin, una dintre ţepuşe perforând anvelopa autoutilitarei cu nr. SV 62 AXI aducând-o în stare de neîntrebuinţare, valoarea pagubei fiind de 2225 lei,
Tot atunci, Axentioi a adresat ameninţări cu moartea prin împuşcare, având în mână un pistol, şi cu incendierea locuinţei.
De asemenea, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, și părinții lui Andrei Ciprian Țăranu pentru „încăierare”.
A comandat asasinatul fostului său partener de afaceri. Vezi cum îi teroriza familia!