Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

FOTO! Finanțiștii suceveni au intrat în grevă. „Nu e normal să fim discriminați”

finante suceava 13

Angajaţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava au intrat, marţi dimineaţă, într-o grevă spontană. Finanţiştii au închis programul cu publicul spunând că cel mai probabil nu vor procesa cereri ale contribuabililor.

Nemulţumirea provine de la discrepanţele salariale dintre structurile centrale şi cele din teritoriu ale ANAF. Astfel, potrivit funcţionarilor, veniturile angajaţilor din Bucureşti au crescut în acest an cu 60% pe când în teritoriu nu s-a făcut aşa ceva.

Nu știm cât va dura greva spontană. Nu se lucrează nici la administrația generală, nici la trezorerie. Nu îmi mai aduc aminte de când am avut majorări salariale. Este o nesiguranță în privința locului de muncă. Din an în an ai emoții pentru că se fac restructurări. Așteptăm un răspuns de la nivel central. Și noi lucrăm în cadrul Ministerului de Finanțe, dar suntrem discriminați”, a declarat purtătorul de cuvânt al Fisculului sucevean, Violeta Apetrea.

Gheorghiță Tudoscă, liderul de sindicat, a anunţat că Guvernul a dat, vineri Ordonanţa de Urgenţă, ce prevede majorarea salariilor doar structurilor centrale. Funcţionarii au respectat doliul naţional până marţi, iar din această zi greva va fi pe termen nelimitat.

Nu e normal să fim discriminați. Până la urmă facem parte și noi din aparatul propriu al Ministerului de Finanțe și este normal să beneficiem și noi de majorări salariale”, a spus Tudoscă.

La rândul lor, contribuabilii care au venit să îşi plătească dările la stat, au găsit uşile închise şi s-au declarat nemulţumiţi de greva finanţiştilor.

Am venit, stăm degeaba. Am înghețat de frig. Nimeni nu ne spune ce să facem. Abia ne descurcăm și dacă nu aveam nevoie de bani nu veneam aici”, a spus Viorica Cuseac, care a venit tocmai de la Buda.

„Nu știm de ce fac grevă. Am două ore, am venit să iau banii de subvenții. Nu le mai ajung banii la unii și noi abia ne descurcăm”, a precizat și Georgeta Amatesei, care a venit la Finanțe din Liteni.

 

 

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*