Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Incendiu la un atelier de mobilă. Vezi ce pagube a produs focul!

incendiuUn atelier de mobilă a fost cuprins de un incendiu, duminică, și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a stinge flăcările. Militarii Detaşamentelor de Pompieri Suceava şi Fălticeni au intervenit cu cinci autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un atelier de mobilă din satul Hancea, comuna Vereşti.

La sosirea echipajelor, ardeau o magazie, clădirea centralei termice şi acoperişul atelierului de mobilă, existând pericolul de propagare la întreaga hală de producţie, cu bunurile din interior.

like-facebookAu ars clădirea centralei termice, acoperişul halei, construit din lemn şi acoperit cu azbociment şi tablă, pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi, o magazie pe 50 de metri pătraţi, circa 20 de metri cubi lemn de foc şi 5 metri cubi cherestea. S-au degradat centrala termică, o pompă de spălat şi o maşină de tăiat asfalt.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coşul de fum neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat clădirea halei cu bunurile din interior (utilaje de prelucrat lemnul, materie primă şi altele)”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*