Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Doi soți, țepari de meserie, trimiși în judecată. Printre victime, și un polițist

judecatoareProcurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, au dispus trimiterea în judecată a soților Ivaș Mihaela Iuliana și Ivaș Radu Alexe, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune.

Cei doi au încheiat contacte cu mai multe persoane pentru montarea de tâmplărie din PVC dar nu le-au mai onorat deși au luat bani în avans.

like-facebookVăzându-se cu banii dați în contul unor servicii neefectuate, păgubiții au reclamat la poliție care de-a lungul anilor au avut de făcut cercetări sub coordonarea unui procuor.

Potrivit procurorului Constantin Steiciuc, în perioada iulie 2013 – noiembrie 2013, inculpaţii au indus în eroare persoanele vătămate T.E.V., T.I., P.I., B.V., B.N.G., A.D. şi B.C., cu prilejul încheierii şi derulării unor contracte privind efectuarea unor lucrări de montare geamuri termopan, subsecvente achiziţionării acestora şi a plăţii unor sume de bani în avans, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale injuste, cauzându-le acestora pagube financiare însemnate.

Printre victime se numără şi un poliţist.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*