Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Contrabandist trimis în judecată de procurori. A produs un prejudiciu de peste 50.000 lei

tigari masina3Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Dorinel Juravle pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă în formă agravantă”.

Potrivit prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Lucian Stănescu, la data de 18 ianuarie 2014, ora 17.50, lucrătorii S.P.F. Brodina, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe fâşia de frontieră a României, la aproximativ 300 metri de localitatea Straja şi 1500 metri de linia de frontieră, au identificat o persoană care nu îşi justifica prezenţa în acea zonă.

like-facebookS-a procedat la interceptarea acesteia, care a declarat că se numeşte Juravle Dorinel, este domiciliat în localitatea Straja, județul Suceava, şi, fiind întrebat cu privire la motivul prezenţei sale acolo, acesta a arătat că, s-a deplasat la frontiera de stat a României, de unde a preluat, deţinut şi transportat, pe teritoriul României,  10 cutii cu ţigări, provenite din contrabandă. Întrucât a aflat că, în zonă, sunt poliţiştii de frontieră, a ascuns ţigaretele de contrabandă într-o pădure şi a încercat să se deplaseze la domiciliu, fiind prins de către poliţişti.

 

Solicitându-i-se a indica locul unde au fost depozitate ţigaretele de contrabandă, Juravle Dorinel a condus organele de poliţie într-o zonă împădurită, aflată la o distanţă de aproximativ 2,5 km de comuna Straja, fiind identificate un număr de trei colete, ambalate în folie neagră, prevăzute cu şase chingi din material textil. De asemenea, la faţa locului a fost identificată şi o staţie de emisie-recepţie, folosită de autor  pentru a ţine legătura cu o persoană care asigura paza.

Cele trei colete cu ţigarete au fost transportate la sediul S.P.F. Brodina şi, în urma analizării acestora, s-a constatat că, în interiorul acestora se aflau alte 10 colete, ce conţineau, în total, 5000 pachete ţigarete de contrabandă marca „Viceroy”, cu timbru fiscal eliberat de autorităţile ucrainene.Prejudiciul produs prin neachitarea valorii în vamă, a taxelor, accizelor şi TVA se ridică la suma de 54.494 lei .

Fapta comisă de Juravle Dorinel care a preluat, deţinut şi transportat cantitatea de 5000 pachete ţigarete marca „Viceroy”, cu timbru fiscal eliberat de autorităţile Republicii Ucraina, cunoscând că provine din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „contrabandă în formă agravată”.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Rădăuţi.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*