Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Bani acordaţi de stat producătorilor agricoli afectați de secetă

secetaGuvernul a aprobat vineri, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, o Ordonanță de urgență care prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat, având ca obiectiv acordarea de compensaţii producătorilor agricoli afectaţi grav de efectele secetei severe produse în perioada aprilie – septembrie 2015. Plăţile vor fi făcute până la finalul anului 2015.

În acest sens, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a transmis notificările oficiale privind aprobarea schemei de ajutor de stat către Comisia Europeană.

like facebookDe prevederile actului normativ vor beneficia producătorii agricoli înregistraţi în evidenţele APIA cu cerere unică de plată aferentă anului 2015, care sunt declaraţi de APIA, în urma controlului administrativ, eligibili  pentru schema de plată unică pe suprafață aferentă anului 2015.

Plata compensatorie se va acorda diferenţiat, în funcţie de procentul de calamitare înscris în procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor și de categoria beneficiarului, având în vedere că în cazul persoanelor juridice costurile de producție sunt substanțial mărite (cheltuieli mai mari cu input-urile necesare respectării tuturor verigilor tehnologice, înregistrare fiscală ca plătitori de TVA.)

Autorizarea beneficiarilor și sumelor cuvenite precum și înregistrarea obligațiilor de plată se efectuează după primirea Deciziei (CE) privind aprobarea acordării ajutorului de stat.

Se preconizează că de prevederile prezentului act normativ vor beneficia circa 173.500 producători agricoli, dintre care 165.100 persoane fizice și 8.400 persoane juridice. Valoarea totală a despăgubirilor este de maximum 640 milioane lei.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*