Fotbalul sucevean mai primește încă 300.000 de lei. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că, în acest an, clubul de fotbal Rapid CFR a primit de la bugetul local suma de 800.000 de lei de, din care 300.000 de lei au ajuns în vistieria clubului zilele trecute.
Lungu a mai amintit că tot în acest an RapidCFR va mai primi încă 400.000 de lei, însă potrivit edilului, ar trebui să se vadă rezultatele.
Clubul Rapid CFR Suceava a fost înfiinţat în anul 1946, pe atunci Asociaţia Sportivă CFR Iţcani, echipa purtând ulterior şi numele de Locomotiva Iţcani. AS CFR Iţcani a reprezentat fotbalul sucevean în Divizia C după ce a fuzionat cu echipa FC Cetatea Suceava, în sezonul 1946–1947, jucând numai în campionatul regional inferior al fotbalului românesc până în 2008.
La sfârşitul sezonului 2007–2008 a terminat pe primul loc în Liga a IV-a din Suceava şi au participat la barajul pentru promovarea în Liga a III-a, împotriva echipei ACS Miercurea Nirajului, campioana judeţului Mureş, pe care a învins-o cu scorul de 2-1 şi a promovat astfel în Liga a III-a.
La finele sezonului 2011–2012, Rapid CFR Suceava a reuşit să se claseze pe primul loc al clasamentului Ligii a III-a, Seria C1, promovând pentru prima dată în istoria clubului în Liga a II-a, acolo unde evoluează până în prezent. După nouă etape, Rapid CFR Suceava și Rapid București, se vor întâlni luni, 26 octombrie la București.