Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava va fi sfințit, duminică, 25 octombrie, la ora 14.00, odată cu finalizarea modernizării acestuia.
Slujba va fi oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Înalt Prea Sfinţia Sa Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Președintele Consiliului Județean Suceava Cătălin Nechifor avea promisiuni încă din vară de la firmele care au efectuat lucrările de modernizarea că investiția va fi gata pe 25 octombrie.
Prima aeronavă Tarom va ajunge la Suceava abia pe 12 noiembrie, iar prima cursă privată din Austria va ateriza pe aeroport pe 27 octombrie. Aeroportul Suceava a fost închis pentru modernizare începând din 13 ianuarie 2014, iar investiția se cifrează la 105 milioane de lei. Finanţarea este asigurată în mare parte din fonduri europene.