Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Băișanu cere anularea deciziei luate de Birourile reunite ale PNL Suceava privind validarea candidaturii lui Bălan

baisanuDeputatul PNL de Suceava, Alexandru Ștefan Băișanu, a adresat o scrisoare deschisă celor doi co-președinți PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, dar și în atenția Biroul Permanent al Partidul Național Liberal, în care reclamă unele nedreptăți de care are parte în cadrul organizației politice.

El acuză că nu a fost inclus în sondajul de opinie pe motiv că nu ar fi dorit, lucru fals, spune el.  Băișanu cere ca o altă firmă specializată să realizeze acest sondaj de opinie, aspect care poate elimina orice suspiciune privind corectitudinea rezultatelor colectate și prelucrate.

like-facebookÎn cursul zilei de joi,  Birourile reunite ale PNL Suceava au validat  candidatura deputatului Ioan Balan pentru Primăria Suceava.

Iată ce le-a transmis Băișanu lui Blaga și Gorghiu:

Fără să intru în alte amănunte, vă aduc la cunoștință încă o dată că disponibilitatea mea de a mă supune unui sondaj de opinie care să desemneze candidatul PNL pentru Primăria Suceava este TOTALĂ. Nici un moment nu s-a pus problema evitării din partea mea a acestui sondaj. Având în vedere dorința mea de realizare a sondajului de opinie cer anularea imediată a deciziei luate de Birourile reunite ale PNL Suceava.
Având în vedere că la nivelul conducerii PNL s-a luat decizia ca firma CSOP să realizeze acest sondaj la Suceava și fiind de notorietate faptul că Andrei Mușetescu este un apropiat declarat și asumat al domnului Vasile Blaga și fostului PDL, sunt nevoit să vă solicit următoarele:
1. Va rog să dispuneți ca o altă firmă specializată să realizeze acest sondaj de opinie, aspect care poate elimina orice suspiciune privind corectitudinea rezultatelor colectate și prelucrate. Amiciția dintre contracandidatul meu și Vasile Blaga este o evidență pentru întreaga opinie publică din Suceava și nu numai. Mai mult decât atât, am înțeles în discuțiile repetate avute cu domnul Mușetescu că nu este vorba despre CSOP ci de o altă firmă, aspect care mă îngrijorează și mai mult.
2. În cazul în care nu doriți să reveniți asupra acestei decizii, vă rog să aprobați dublarea operatorilor folosiți de Andrei Mușetescu cu operatori ai unei alte firme specializate propuse de către mine.
Dacă veți aproba oricare din cele două solicitări ale mele, voi considera că sunt întrunite toate condițiile necesare și suficiente care stau la baza realizării unui sondaj de opinie corect și relevant, iar semnarea contractului devine o formalitate.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*