Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Cătălin Nechifor vrea să-i recompenseze pe polițiști, pompieri, jandarmi și angajații de la Ambulanță pentru intervențiile din week-end. Vezi cum!

aeroport sedinta cj (21)Președintele Consiliului Județean Suceava Cătălin Nechifor a ținut să mulțumească, miercuri, pentru modul cum au acționat angajații din structurile Ministerului Afacerilor Interne şi de la Serviciul Județean de Ambulanţă, precizând că aceștia vor fi recompensați cu diplome şi albume cu Bucovina. Nechifor a mai spus că așteaptă să apară și eventuali sponsori pentru a acorda şi unele premii în bani.

like-facebookÎncerc să am o formulă de respect pentru oamenii care au muncit în aceste zile. Legea nu ne ajută foarte multă, însă o să am o comunicare oficială cu toți conducătorii de instituții ISU, IJJ, IPJ și SAJ să ne furnizeze nominal persoanele care au participat activ în această perioadă, care și-au făcut datoria mult peste ceea ce înțelegem cu toții un serviciu de opt ore și să-I putem motiva într-un fel legal. În acest moment avem doar posibilitatea de a le acorda o diplomă și un album de prezentare a Bucovinei care să rămână ca formulă de bun respect. O formulă de remunerare, un premiu special nu putem da din surse publice, proprii, dar pot face un apel către cei care înțeleg modul în care au muncit acești oameni, dacă pot face o sposorizare cât de mică”, a spus Nechifor.

Din cauza vântului puternic şi a ninsorilor căzute duminică, 11 octombrie, peste 40 de localităţi sucevene au rămas fără energie electric, mai multe trenuri au fost nevoite să staționeze câteva ore întregi din cauza copacilor care s-au rupt și au căzut peste calea ferată. Cătălin Nechifor a cerut sprijinul premierului Victor Ponta și a ministrului Agacerilor Interne, Gabriel Oprea, să sprijine județul nostru în deblocarea situației de la Suceava inclusiv mărirea echipelor de intervenție ale echipelor EON din județele învecinate pentru a remedierea defecțiunilor din localitățile afectate.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*