Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Concert de jazz cu Jens Loh și formația Hippie la USV

afis-hippie-rgb (2)Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava va organiza, joi, 22 octombrie 2015, la ora 20, în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, un concert extraordinar de jazz. Este vorba despre formația „Hippie” care transformă jazz-ul în rock și rock-ul în jazz. Acest cvartet adaugă compozițiilor sale ritmuri cajun, soul și funk, iar când Andi Maile (saxofon) schimbă ritmul de la ceva alert la pasaje parcă evanghelice, rezultă ceva divin.

like-facebookCând nu interpretează compoziţiile proprii ale lui Jens Loh, cei patru cântă piese de mult timp uitate care, din acest motiv, sunt considerate melodii rock clasice: „We are the champions” a lui Queen sau „Mercedes Benz” a lui Janis Joplin ș. a.
Sloganul lor este: „Intră, descoperă … și dansează !”

Componență: Jens Loh (Germania) – chitară bas, Antoine Fillon (Franţa) – tobe, Andi Maile (Germania) – saxofon, William Lecomte (Franţa) – orgă.

Prețul unui bilet la spectacol este de 20 lei pentru adulți și 10 lei pentru elevi și studenți. Biletele se pot achiziționa între orele 10:00 – 16:00, la camera 101, din corpul F al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, sau la intrarea în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, înaintea spectacolului. Informații și rezervări la telefonul: 0752 092 606.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*