Vremea rea a afectat și traficul feroviar. Trenul personal Suceava- Cacica a fost oprit, duminică după-amiază, în stația Todirești după ce linia electrică a fost avariată din cauza căderii unor arbori și crengi din cauza zăpezii abundente. Călătorii au fost preluați de microbuze și au fost duși acasă.
De asemenea, trenul Ilva Mică — Suceava a fost oprit după ce au căzut arbori pe rețeaua electrică, între localitățile Grădinița și Larion.
După ce a fost pus în funcțiune, însă, între localitățile Floreni și Coșna, trenul a accidentat mortal un bărbat de 38 de ani din Coșna. Polițiștii au început cercetările.