Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat, sâmbătă, că începând cu data de 25 octombrie, pe aeroport pot opera curse aeriene interne, iar începând cu data de 12 noiembrie la Suceava va ajunge pe Aeroportul Salcea prima cursă Tarom de la București la Suceava. Prima cursă aeriană de la Viena va ajunge pe Aeroportul Salcea pe 27 octombrie, potrivit șefului județului.
„Pentru noi, provocarea 12 noiembrie înseamnă să avem acea încărcare de avion. Nicio companie nu va veni la Suceava să zboare doar cu piloții și stewaadesa. Vor fi zboruri, se pot cumpăra bilete prin agenții și este fundamental pentru noi să putem demonstra că această primă rută pornește e foarte serios. Că vor fi pasageri … sunt și parlamentari din Suceava, Botoșani care așteapă cu sufletul la gură să zboare de la Suceava la București și returs, dar nu este suficient. Orice dezvoltare care o gândim pentru viitror pleacă la trecut. Dezavantajul Sucevei ca aeroport este că în ultimul an de operare 2013 a avut indicatori care sunt publici inclusiv pe site-uri de specialitate și care redau 25.000 de pasageri pe an. Extrem de puțin în comparație cu aeroporturi care procesează milioane și chiar sute de mii, de exemplu Bucureștiul, Timișoara sau Clujul. Ăsta este handicapul nostru și va trebui să demonstrăm că la prima cursă dar și în timp produce venituri companiei care operează”, a spus Nechifor.
La rândul său, comandantul Aeroportului Salcea, Ioan Măriuță, a spus că o să se redeschidă traficul curent pe aeroport.
„Deocamdată nu știu la câte zile, raportat la timp, cel mai important este că redeschidem aeroportul traficului de călători cu compania Tarom. Am vorbit cu directorul general de la Romatsa, a semnat contractul, o să depună garanția și vin să lucreze două luni de montare și trebuie după ce se montează trebuie și calibrat, dar până la montarea GPS piloții Tarom sunt capabili să zboare cum au făcut-o și până acum”, a spus Măriuță.