Firma care va amenaja viitoarea Zonă de agrement „Tătăraşi” ar putea fi cunoscută până la sfârșitul acestui an. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că deși a mai trecut un an de demersuri, Comisia de Împrumuturi de pe lângă Ministerul de Finanţe este așteptată să aprobe creditul de 10 milioane de lei pe care Primăria Suceava vrea să îl contracteze în vederea materializării obiectivului.
Edilul Sucevei a spus că a primit asigurări în acest sens, iar lucrările efective ar urma să se demareze în primăvară anului 2016.
„Din păcate, a mai trecut un an, dar este bine ca măcar în ceasul a paisprezecelea să se aprobe acest credit în Comisia de Împrumuturi, în aşa fel încât până la sfârşitul anului să putem face licitaţia, iar din primăvară să trecem la implementarea proiectului. Noi am depus documentele la timp, însă a fost dată o ordonanţă de guvern prin care prioritate la creditare au avut-o proiectele cu finanţare europeană, cele cu finanţare locală fiind lăsate la urmă”, a spus Lungu, care a precizat că licitaţia pentru acordarea creditului a fost câștigată de CEC Bank.
Potrivit proiectului, Zona de agreement include locuri de joacă, spaţii verzi, alei pietonale, platforme de tip amfiteatru, precum şi construcţii cu destinaţia de cazare, servicii, alimentaţie publică şi manifestări culturale.