Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Medici, asistenți, infirmiere și angajați ai Primăriei Suceava trimiși în judecată pentru falsificarea a zeci de dosare de pensionare. Vezi cine sunt!

spitalul judetean suceavaProcurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au finalizat urmărirea penală într-o cauză complexă având ca obiect 628 de infracțiuni comise de un număr de 35 de inculpați.

În urma unui denunț formulat în anul 2010, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi ulterior la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-au efectuat cercetări din care a rezultat că mai multe persoane, doctori la cabinete individuale sau angajați ai Spitalului Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava, la solicitarea persoanelor care aveau contact direct cu viitorii beneficiari ai pensiilor de invaliditate sau certificatelor de handicap, au falsificat în perioada anului 2009 – începutul anului 2011, înscrisuri din care ar rezulta că mai multe persoane de pe raza județului Suceava, au fost supuse unor investigații medicale în urma cărora au fost diagnosticate cu diferite boli cronice, lucru ce nu corespundea realității.

like-facebook„Cumpărătorilor” li se promitea, în schimbul unor sume de bani, obținerea actelor necesare, cât și pensionarea sau încadrarea în grad de invaliditate, ca urmare a pretinsei influențe exercitate pe lângă membrii comisiilor cu putere de decizie.

În urma perchezițiilor efectuate în cauză, la domiciliile persoanelor vizate de anchetă au fost identificate şi ridicate acte medicale în diferite forme – formulare în alb aflate în uzul Spitalul Județean Suceava, o parte din acestea purtând impresiunile a diferite parafe aparținând doctorilor specialişti, parțial sau total completate cu diagnostice, internări, investigații medicale etc., precum şi copii ale actelor de identitate ale clienților beneficiari, pe baza cărora se realizau completările actelor tipizate, conform nevoilor.

Actele falsificate au ajuns într-un final la persoanele ale căror date de identificare erau consemnate în cuprinsul lor, fiind folosite pentru obținerea frauduloasă de certificate de încadrare în grad de handicap sau pensii de invaliditate.

La data faptelor cele mai multe persoane s-au aflat în situația revizuirii gradului de invaliditate. În momentul emiterii deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, medicul expert înscria investigațiile medicale pe care beneficiarul trebuia să le realizeze până la termenul următor de revizuire.

În cazurile anchetate, de frica pierderii gradului de invaliditate sau de a fi trecuți într-un grad mai mic (care presupunea încasarea unor sume mai mici de bani), precum şi din motive de lipsă de timp (majoritatea clienților fiind oameni care locuiesc în mediul rural, având de parcurs anumite distanțe pentru a se supune investigațiilor medicale şi de întreprins diverse activități gospodăreşti), s-a acționat pentru obținerea actelor medicale ce trebuiau prezentate la revizuire, fără ca persoana, să fie supusă investigațiilor consemnate în cuprinsul acestora.

Procurorii susțin că în niciun caz analizat nu s-a considerat a fi necesară supunerea persoanelor care au
obținut acte medicale fictive vreunei expertize medicale care să stabilească dacă sufereau sau nu
de afecțiunile medicale care au condus la confirmarea diagnosticului în baza căruia s-a realizat
încadrarea în grad de invaliditate.

În toate cazurile (cu câteva excepții), persoanele au beneficiat de pensie de invaliditate în baza unor decizii vechi, care au fost prezumate a confirma că cei cercetați suferă într-adevăr de anumite afecțiuni medicale.

Ancheta penală s-a concentrat asupra realității investigațiilor medicale realizate de cei chemați să se supună revizuirilor medicale în condițiile legale. Legea prevede că în momentul în care se constată că o persoană suferă de o anumită afecțiune medicală, fiind emisă de autoritatea competentă o decizie de încadrare în grad de invaliditate, în baza căreia se plătesc periodic sume de bani, cu titlu de pensie, acea persoană este obligată să se prezinte, în termenul stabilit, pentru verificarea menținerii (sau nu) încadrării, încadrarea într-un alt grad (mai mare sau mai mic) şi plata lunară, în consecință, de sume de bani.

Pentru analizarea situației medicale a beneficiarului pensiei de invaliditate, acesta trebuia să realizeze, anterior termenului stabilit de comisie, investigațiile medicale solicitate. În urma realizării acestor investigații, pacientul prezenta o anumită situație medicală, care era supusă, la termenul de revizuire, analizei medicului expert din cadrul comisiei de examinare. Or, atât timp cât persoanele cercetate nu s-au supus în mod real unui control medical (de orice natură – ca urmare a prezentării la un consult în fața unui medic specialist, a examinării acestuia în urma internării într-o unitate spitalicească şi implicit a neefectuării oricăror investigații medicale de tipul – analize, ecografii, etc.), mențiunile din
actele medicale prezentate comisiilor de examinare nu indică situația medicală reală a acestora în
momentul respectiv.

Majoritatea înscrisurilor medicale au fost falsificate de persoane care au dobândit cunoştințe medicale ca urmare a funcționării lor în cadrul secțiilor Spitalului Suceava, o anumită perioadă de timp, pe lângă medicii specialişti, timp în care au observat modul de examinare, consemnările realizate (conținutul actelor), tipul de analize corespunzătoare, diagnosticul corespunzător unui anumit tip de analize etc.

De asemenea, în tot acest timp, aceste persoane au avut acces la formularele tipizate folosite de unitatea spitalicească, pe care şi le-au însuşit, dovadă fiind numărul mare de înscrisuri de acest tip găsit la perchezițiile realizate. Mai mult, lucrând în anturajul medicilor specialişti, aceştia au găsit momentele prielnice în care să poată folosi neautorizat parafa doctorilor, prin aplicarea impresiunilor acestora pe documentele tipizate ale spitalului, procurându-şi astfel înscrisuri în alb, purtând parafa doctorului specialist, pentru a le folosi în caz de nevoie.

În timp, prin diferite mijloace de comunicare, cei care s-au ocupat de falsificarea acestor înscrisuri au aflat modul cum trebuie să acționeze, pentru ca aceste documente să fie primite şi să ducă la rezultatul dorit. În cazul dosarelor de handicap s-a aflat ce afecțiuni sunt primite pentru obținerea unei încadrări şi cum trebuie acestea susținute de conținutul actelor falsificate. În cazul dosarelor de pensie, s-a acționat şi cu mai multă uşurință, întrucât diagnosticul principal era deja stabilit în decizia anterioară, în care erau consemnate şi investigațiile cu care persoana trebuia să se prezinte la revizuire.

Astfel, în acest caz a fost necesară doar conceperea conținutului medical care să susțină respectiva afecțiune în gradul solicitat.

În câteva situații s-a constatat implicarea directă în activitatea infracțională a doctorilor specialiști care au completat diferite acte medicale fără niciun fel de consultație.

Lista celor trimişi în judecată cuprinde nu mai puţin de 35 de inculpaţi, care vor trebui să dea socoteală în faţa instanţei pentru 628 de infracţiuni. Pe lista celor trimişi în judecată se regăsesc doctori, asistente şefe, personal auxiliar, foşti sau actuali angajaţi de la Spitalul Judeţean Suceava, dar şi doi angajaţi ai Primăriei Suceava, unul dintre ei chiar şef de serviciu de Asistenţă Socială.

Printre aceștia se numără medici de la Neurologie și Oncologie, precum Anca Burca și Silvia Ginghina dar și urologul sucevean Teodor Chiriac.

De asemenea, mai sunt implicate: Maria Axinte, infirmieră la Spitalul Județean Suceava, Maria Andruchovici, asistent medical generalist la Spitalul Județean, Olga Nastasiuc, infirmeră, Ioan Nastasiuc, manipulant la Aeroportul Suceava, Carmina Elena Holbură, asistentă medicală, Lăcrămioara Bizum- Șutu, statistician medical, Constantin Rață, administrator, Liliana Niculina chiforiuc, inspector la Primăria Suceava- Serviciul de Protecție Socială, Vasile Dănuț Cîrcu, șef serviciu Protecția Socială la Primăria Suceava.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluŃionare Tribunalului Suceava.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*