Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO! Peste 9.000 de studenți au început anul academic la USV

studenti3Peste 9.000 de sudenți au început noul an academic la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. Fesivitatea de deschidere a avut loc în sala Auditorium a instituției de învățământ superior de stat.

Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat prefectul Sucevei, Constantin Harasim, președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, și primarul Ion Lungu. Rectorul Universității Ștefan cel Mare, Valentin Popa, a anunțat de la tribună că în acest an universitar sunt peste 9.000 de studenţi, din care aproximativ 2.400 în anul I.

like-facebookEl a spus că față de anii anteriori numărul studenţilor din anul I este în creștere, iar față de anul trecut a crescut cu 10%.

studenti1Popa a aminit că doar un singur program de studiu nu a fost activat, din lipsă de studenţi, fiind vorba de Geografia Mediului. El a vorbit tuturor celor prezenți de realizările celor 9 facultăți, subliniind că este de așteptat ca autoritățile locale și naționale să sprijine mai activ învățământul superior.

Luni, 5 octombrie 2015, la ora 19, în Grădina Englezească a Universității „Ştefan cel Mare”, Casa de Cultură a Studenților din Suceava din cadrul USV va organiza un concert deosebit la care sunt așteptați să participe toți studenții universității, și nu numaiInvitații speciali ai manifestării sunt membrii formației Spitalul de Urgență.

Membrii trupei abordează un fun-pop-rock, categorie pe care au inventat-o, cu versuri comice care prind la marele publConcertul grandios va fi deschis de trupele sucevene Artis Band și Icarus iar, în încheiere, atmosfera va fi întreținută de trupa Tesla System.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*