Nu le mai merge! Au încercat să păcălească trei suceveni prin metoda Accidentul, dar oamenii s-au prins de înșelăciune

1 octombrie 2015

telefon fixO femeie de 58 ani din municipiul Suceava a anunțat polițiștii, joi, după ce niște indivizi au vrut să o păcălească prin metoda Accidentul.
În timp ce se afla la domiciliu  a fost sunată pe telefonul fix de o persoană necunoscută care s-a recomandat ca fiind avocat şi sub pretext că nepotul său ar fi accidentat o femeie pe trecerea de pietoni, i-au solicitat suma de 12.000 lei.
like-facebookÎntrucât partea vătămată a spus că nu deține o astfel de sumă, apelantul a întrerupt convorbirea, iar femeia a contactat o soră a nepotului ei şi din discuția cu aceasta și-a dat seama că a fost o încercare de a fi înșelată.

Tot joi, Poliţia municipiului Suceava, a fost sesizată de către o femeie de 57 ani, localnică, despre faptul că persoane necunoscute au încercat să o înşele prin metoda „accidentul”.
Din verificări a rezultat că la 30.09.2015, în jurul orei 12:45, în timp ce se afla la domiciliu, femeia a fost apelată pe telefonul fix, de persoane necunoscute care, prezentând a fi fiul ei şi un procuror, au încercat să o inducă în eroare sub pretextul că fiul ei a provocat un accident de circulaţie în străinătate, lovind o femeie pe trecerea de pietoni, iar pentru a se împăca cu victima este nevoie de o sumă de bani.
Reclamanta nu a dat curs solicitării şi a sesizat poliţia.

Ulterior, la data de 30.09.2015, ora 15:52, Poliţia municipiului Suceava, a fost sesizată de un bătrân în vârstă de 78 ani din localitate, despre faptul că persoane necunoscute au încercat să îl înşele cu o sumă de bani.
Din verificări a rezultat faptul că la e 30.09.2015, în jurul orelor 15:45, în timp ce se afla la domiciliu, bărbatul a fost sunat pe telefonul fix de către o persoană necunoscută care s-a recomandat ca fiind avocat şi care, sub pretext că fiul său ar fi accidentat o femeie pe trecerea de pietoni, i-a solicita o sumă de bani.
Partea vătămată a declarat că a citit din presă despre această metodă şi a participat la acţiuni preventive ale poliţiei, dându-şi seama că aspectele sunt nereale. În aceste condiţii a întrerupt convorbirea, după care a sesizat poliţia.
Cercetările sunt continuate de BIC Suceava, sub aspectul comiterii infracţiunilor ”tentativă de înşelăciune”.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia