Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO! Lucrările la Aeroport, aproape de finalizare. CJ vrea să introducă taxe pentru parcări la un tarif egal cu concurența din zonă

aeroport sedinta cj (1)Consiliul Judeţean Suceava a aprobat, marți, în unanimitate, proiectul de hotărâre privind transferul unor bunuri proprietate publică și privată a județului Suceava din cadrul imobilului Centrului Economic Bucovina Salcea și din cadrul Muzeului Bucovinei în administrarea Regiei Autonome Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava pentru amenajarea unui nou terminal-Terminalul 2.

like-facebookAutoritățile județului își propun ca aeroportul de la Suceava să fie de talie națională și internațională cu mult peste ce are Iașiul, Bacăuul,Tg-Mureș etc. Special ca aleșii județului să priceapă mai bine cum stă treaba cu terminalul și cum ar trebui să fie arate după ce vor fi făcute lucrări de construcție și amenjare, reuniunea deliberativului a fost organizată în aerogara Aeroportului Ștefan cel Mare nu înainte ca tot plenul să facă un tur al pistei betonate și să vadă stadiul investiției, care este aproape pe final.

aeroport sedinta cj (2)Consilierii județeni au trecut în revistă și Centrul Economic Bucovina, despre care urma să fie discutat în reuniunea Consiliului Județean, viitor Terminal 2.

Preşedintele CJ, Cătălin Nechifor, a ținut să detalieze la fața locului strategia de dezvoltare a aeroportului, aflat în curs de modernizare. Șeful administrației județene a spus că solicitarea este justificată prin faptul că terminalul actual nu dispune de suficient spațiu necesar împărțirii fluxurilor de pasagerii intern/extern și totodată nu are capactatea necesară procesării concomitent a două aeronave, una pe ruta internă și alta pentru ruta externă.

„Ceea ce am propus astăzi nu este tocmai simplu, din multe puncte de vedere inclusiv, din punct de vedere financiar și al politicii de promovare. Nu întâmplător am votat și proiectul de hotărâre privind promovarea turistică și aeroportuară a Bucovinei și a Sucevei. Colegii din deliberativ au dat dovadă de echilibru. Evident că au fost și informați într-o manieră absolut corectă și transparentă despre ceea ce gândim pentru aeroport și vreau să contez pe sprijinul lor. Practic, astăzi la Suceava am putea spune că am demarat procedura pentrua construi Terminlul 2, care se va referi strict la partea de plecări/sosiri la partea de internațional dar și la partea de cargo. Sediul Aeroportului este limitat ca și suprafață și volum, acest terminal de fapt, și o să îl păstrăm așa cum l-am modernizat cu toate utilitățile și fluxurile existente pentru regimul de transport aerian intern pe relația Suceava-București și retur, pentru partea de Charter care vin în regim neregulat și pentru partea de VIP”, a spus Nechifor, care a precizat că la noul terminal va exista terminal de sosiri separat,terimnal de cargo separat la plecări și sosiri și un terminal de plecări foarte modern de plecări.

Președintele Consiliului Județean a spus că va discuta cu directorul Aeroportuli pentru a da drumul studiului de fezabilitate „pentru a avea o orientare tehnică și financiară în detaliu pentru ca mai apoi să putem obține finanțarea pentru ca anul viitor să construim și să terminăm acest terminal”.

Pentru a reduce costurile aeroportului, CJ vrea să introducă taxe pentru parcări la un tarif egal cu concurența din zonă. Totodată, administrația județeană intenționează să realizeze surse proprii de alimentare cu energie electrică şi termică. În acest scop, se intenţionează accesarea de fonduri europene pentru construirea unui parc fotovoltaic şi a unui sistem de încălzire geotermală.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*