
„Lista este foarte mare și nu putem finaliza proiectul. Un proiect nu însemnă doar lucrările ca atare, ci și decontarea fizică sută la sută a banilor care sunt integrați în proiect. Vorbim aici de bani europeni, cofinanțarea națională și cofinanțarea locală, prin asocierea care s-a făcut în trecut, asta însemnând existența unor hotărâri de CL de asociere, acești primari, aceste localități, toți de fapt, și-au asumat și beneficii și resposabilități. Responsabilitățile erau plata acelei contribuții financiare în cuantum la nivel de județ de 2 la sută. Din 2014 am încercat să nu intru în instanță cu aceste localități. Este ultimul lucru care îl vreau cu primăriile din Suceava, dar în acealași timp, responsabilitatea este imensă și nedecontarea integrală a sumelor până la finele acestui an va duce la o situație pe care nici nu vreau să o iau în calcul. Trebuie să înțeleagă toți primarii că CJ nu este în măsură să poată susține financiar aceste diferente de bani, iar obligația rezultă din acele acorduri de asociere”, a spus Nechifor, care a precizat că primăriile vor primi notificări din partea CJ în care va fi „textul juridic în care explicitează că dacă nu se plătește de îndată mergem mai departe în instanță”.

Sumele datorate de către unităţile administrativ – teritoriale se virează, potrivit conducereii administrației județene, în contul colector al Consiliului Judeţean Suceava şi se folosesc în vederea susţinerii continuităţii proiectului “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Suceava”.
Situaţia contribuţiei beneficiarului, a judeţului Suceava, la cofinanţarea proiectului mai sus menţionat până la data de 01.07.2015, este prezentată în Centralizatorul ataşat acestui e-mail.
Excepţie face Municipiul Vatra Dornei care a virat suma de 50 000 lei după data de 01.07.2015, sumă ce nu se regăseşte în centralizator, însumând în prezent un debit de 445 899 lei.