Marti 21 Mai 2024, Actualizat acum 141 zile 12:00 am

Controale la procesatorii de lemn din județ. Vezi ce nereguli s-au găsit!

societate de prelucrare a lemnului MaliniComisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Suceava a desfășurat, în perioada 14 – 18 septembrie 2015,  pe raza județului Suceava, o serie de acțiuni din sfera sa de competență, cuprinzând verificări ale operatorilor economici care procesează și depozitează lemn rotund, controale ale transporturilor de materiale lemnoase pe drumuri publice și forestiere, inspecții în suprafețele de fond forestier național administrate de către structuri silvice autorizate.

like-facebookPotrivit șefului ITRSV Suceava, Daniel Constantin Coroamă, în urma acestor verificări au fost constatate încălcări ale prevederilor legale în vigoare privind regimul silvic, fiind aplicate măsuri în conformitate cu actele normative aplicabile acestor domenii.

Astfel, în perioada menționată au fost verificați 19 agenți economici care procesează sau depozitează material lemnos, s-au efectuat 16 acțiuni de control al circulației materialelor lemnoase, ocazie cu care au fost aplicate 40 sancțiuni contravenționale cu amenzi în sumă de 74.000 de lei, fiind confiscate cantitățile de 155 metri cubi de material lemnos .

Au fost efectuate 9 inspecții de fond și 4 controale privind modul de respectare a regulilor de exploatare forestieră. S-a constatat tăierea ilegală a unui volum de 51 m.c. material lemnos cu o valoare de 13.200 lei. S-a constatat o fapta care poate fi apreciată ca infracțiune silvică, fiind sesizate organele abilitate să efectueze cercetări specifice și să identifice toate persoanele responsabile pentru săvârșirea acestora.
O parte dintre acțiunile de control au fost efectuate cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și al Direcției Silvice Suceava, în baza protocoalelor de colaborare încheiate între aceste instituții.

„Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic va desfășura în continuare verificări complexe ale modului în care toți operatorii economici care exploatează, transportă, depozitează sau procesează materiale lemnoase respectă prevederile legale în vigoare. Controalele se vor desfășura atât în suprafețele de pădure gestionate de structuri silvice, cât și în depozitele de material lemnos sau pe drumuri publice și forestiere. Totodată, se continuă demersurile în vederea preluării în pază a suprafețelor de fond forestier pentru care proprietarii nu au încă încheiate contracte de pază cu o structură silvică autorizată”,  a spus Coroamă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*