Un poliţist de frontieră sucevean a fost pus să îşi justifice averea, după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, în urma procedurilor de evaluare, existenţa unei diferenţe nejustificate, în valoare de 155.216,61 de lei, aproximativ 42.862,34 de euro, între averea dobândită şi veniturile realizate.
Este vorba de Toader Ilieşi, fost agent şef în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, Punct de Frontieră Siret.
Potrivit ANI, în perioada 2004 – decembrie 2010, Toader Ilieşi a realizat venituri salariale în valoare de 358.882 de lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 514.098,61 lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 155.216,61 de lei, circa 42.850 de euro. Toader Ilieşi a deţinut funcţia publică în perioada 2 februarie 2004 – 4 februarie 2011.
ANI a dispus sesizarea Comisiei de Cercetare a Averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Toader Ilieşi în perioada exercitării funcţiei publice.
Judecătorii suceveni au decis, marţi, închiderea dosarului, pe motiv că pe timpul anchetei poliţistul de frontieră şi-a putut justifica banii.
„Conform art. 18 al. 3 din Legea nr.115/1996, închide dosarul privind persoanele cercetate Iliesi Toader şi Iliesi Dorina. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în dispoziţia instanţei Curţii de Apel.
Legea 115 prevede, la articolul 18, aliniatul 3, că „în cazul in care se constata ca provenienta bunurilor este justificata, instanta hotaraste inchiderea dosarului”.
Comisarul-şef Nelu Fediuc şi ceilalţi poliţişti de frontieră anchetaţi de DNA, puşi la dispoziţie
Caz inedit! Un poliţist de frontieră nu a putut justifica venituri de peste 40.000 de euro