Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ca la noi, la nimeni! Semafor montat greșit în municipiul Suceava

semafor-3-800x600-444x600Cele două semafoare montate pe strada din faţa Pieţei Mari din municipiul Suceava au fost puse ieri în funcţiune. Cum „Dorel” nu a putut să-şi ia liber de la muncă, a participat la montarea acestor semafoare, astfel că unul dintre ele a fost montat invers. In aceste condiţii, semaforul destinat pietonilor, care arată câte secunde mai sunt pentru culoare verde sau roşie, în loc să arate cifre de la 0 la 9, îi avertiza pe cei care doreau să traverseze că mai sunt L, E sau h secunde, în loc de 7, 3 sau 4 secunde.

Sucevenii obişnuiţi să traverseze strada de la Piaţa Mare au observat eroare făcută de cei care au montat semaforul, dar nu au părut prea impresionaţi, deoarece ei oricum continuau să treacă strada ca şi cum semafoarele erau doar de decor, potrivit Obiectiv de Suceava.

Fiecare trece cum îl taie capul. Doi băieţi erau să fie luaţi pe sus de o maşină pentru că au trecut pe roşu. Poliţiştii de la rutieră ar trebui să fie aici, să ajute, până când se obişnuieşte lumea cu semaforul”, a declarat Maria Dâncu, o femeie care tocmai traversase strada.

semafor-2-800x600-444x600Poliţistul şi-a făcut apariţia în zonă, însă stătea la trecerea cu semaforul care funcţiona corect, în timp ce la cealaltă trecere, cetăţenii continuau să traverseze haotic punându-şi integritatea fizică în pericol.

Nu am văzut semaforul. Ieri când am trecut pe aici nu era şi nu am observat că există aşa ceva”, a spus Andrei Gherasim, un tânăr care a traversat strada pe culoarea roşie a semaforului.

Sucevenii care locuiesc în zonă sunt indignaţi de faptul că semaforul nu funcţionează corect.like-facebook

L-au montat ca să fie montat, nu ca să-i ajute pe trecători. De unde să ştii să traversezi când semaforul îţi arată o ordine total anapoda. Ba e 6, ba e 8, apoi apare un L, după care un h şi se opreşte la un 0. Degeaba au mai pus semafor cu secunde, că nu ajută pe nimeni, ba mai mult încurcă”, a spus şi Marcel Vizitiu, un pensionar care locuieşte în zonă.

Reprezentaţii Primăriei Suceava au început să o dea în bâlbâiala atunci când au fost întrebaţi despre semaforul montat invers.

„Noi le-am dat în folosinţă, dar nu ne-am dat seama că este o eroare. Chiar eu eram de faţă când au fost puse în funcţiune”, a declarat Stefan Vasincu, şeful serviciului Administrare Străzi şi Sistematizare Rutieră din cadrul Primăriei Suceava.

Sursa: Obiectiv de Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*