O mamă și patru copii, la spital, după un incendiu puternic. Focul a fost pus intenționat

14 septembrie 2015

incendiu1O femeie și patru copii au fost duși la spital, luni, după ce gospodăria le-a fost cuprinsă de flăcări. Focul a fost pus de o mână criminală.

Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi au intervenit cu 3 autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea  incendiului izbucnit la gospodăria Paulinei C., din municipiul Rădăuţi.

like-facebookLa sosirea echipajelor, ardeau cu flacără acoperişul comun al unei anexe şi al bucătăriei de vară, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi la două gospodării învecinate.

Au ars acoperişul anexelor, construit din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi, şi circa 5 metri cubi lemn de foc. S-au degradat pereţii portanţi, obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn şi alte bunuri.

Pe timpul intervenţiei, au fost evacuate două persoane adulte şi patru copii (două fete şi doi băieţi) cu vârste de 1, 2, 6 şi 10 ani. Proprietara şi cei patru copii, au primit îngrijiri medicale din partea echipajului pompierilor paramedici SMURD, deoarece au suferit atac de panică. Cei cinci au fost transportaţi la Centrul de Primire Urgenţe Rădăuţi pentru investigaţii suplimentare.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, susțin pompierii suceveni.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia