Un număr de 200 de copii din familii nevoiașe au primit, duminică, ghiozdane și rechizite școlare noi pentru a merge la școală.
Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a ținut să împartă rechizitele personal celor mici, care au fost mai mult decât încântați de noile achiziții, mai ales că luni vor merge la școală.
„Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc a oferit 200 de ghiozdane cu rechizite școlare la 200 de copii din familii fără posibilități materiale aflați în evidența Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei. Cu această ocazie, le urez tuturor copiilor mult succes în noul an școlar și rezultate deosebite la învățătură!”, a declarat primarul Mihăiță Negură.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia