Din sala de judecată, direct pe patul de spital. O femeie a fost luată cu ambulanța de la Tribunal

10 septembrie 2015

ambulanta la tribunal (1)O femeie din orașul  Salcea a ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava, după ce i s-a făcut rău în sala de ședințe a Tribunalului Suceava.

like-facebookFemeia avea pe rol un proces, iar în timp ce era audiată de către judecători i s-a făcut său, fiind solicitată prin 112 prezența cadrelor medicale.

Un echipaj al Seviciului Județean de Ambulanță Suceava a ajuns la Palatul de Justiție, acordându-i primele îngrijiri medicale după care femeia a fost transportată la spital pentru investigații amănunțite și acordarea de tratament medical.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia