Neatenția a costat-o pe o suceveancă de 29 de ani. Luni seară, femeia se afla la Iași și a mers în parcul Nicolina din municipiul Iași să își plimbe copilul cu un cărucior.
La un moment dat, însă, profitând de neatenţia sa, persoane necunoscute i-au sustras dintr-un căruţ pentru copii ce fusese lăsat nesupravegheat o geantă în care se găseau un telefon mobil, actul de identitate şi suma de 80 lei.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 1500 lei. Speriată, femeia a cerut ajutorul polițiștilor ieșeni, care încearcă acum să dea de urma hoților.