Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

PNL va include în Masterplanul pe Transporturi autostrada care va face legătura între Regiunea de Nord – Est a Moldovei şi Ardeal

pnl„Moldova și Regiunea de Nord -Est va fi prinsă cu o autostradă care să lege Ardealul.Este un lucru extraordinar pentru că în ultimul master plan, această regiune nici vorbă să  fie schițat măcar drum modernizat și vorbim de  E 85. Acesta este unul din prioritățile de dezvoltare ale județului Suceava care s-a discutat la ședința BPN a PNL din week-endul trecut”. Afirmația  fost făcută de deputatul PNL, Ioan Bălan  care e precizat că au promisiunea din partea conducerii centrale a PNL inclusiv,din partea premierului desemnat al PNL, Cătălin Predoiu,  pentru finalizarea șoselei  de centură.
,,E o diferență totală între abordarea premierului în funcție,Victor Ponta care a fost de nenumătare ori la Suceava și nu s-a soldat măcar cu o promisiune pe proiecte de mai mică importanță și Cătălin Predoiu pentru că avem experiența anilor 2008-2012 când am văzut de multe ori  miniștri Guvernului de la acea vreme, veniți la Suceava și nu veniți cu mâna goală.Au venit de fiecare dată cu contracte semnate de președintele CJ,Gheorghe Flutur   și am văzut proiecte în derulare după ce s-au întors înapoi la București. Ori speranța noatsră este aceea ca Partidul Național Liberal  să ajungă să facă un Guvern cât mai rapid, să-l avem pe Cătălin Predoiu-  prim ministru și lucrurile despre care spuneam că am vorbit aici la Suceava cu BPN al PNL, cu membrii biroului de unde vor fi viitorii miniștri ai Guvernului PNL, că ceea ce s-a vorbit se va transforma și în realitate”,  a spus Bălan.
Parlamentarul sucevean a aminit că cei doi copreședinți PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga au remarcat activitatea Partidului Național Liberal la Suceava, au mulțumit pentru aceasta și  au  făcut promisiunea publică ca din viitorul guvern să facă parte cel puțin un ministru și trei secretari de stat din județul Suceava.
Această promisiune nu a fost făcută niciunei organizații județene până aici la Suceava. Este prima promisiune a celor doi copreședinți la nivel de miniștri și secretari de stat. Lucrul acesta ne onorează, dar în același timp ne și obligă pentru alegerile de anul viitor, locale și parlamentare”, a spus Bălan.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*