Poliţiştii de frontieră au depistat nouă cetăţeni afgani, călăuziţi de un cetăţean ucrainean, care intenţionau să intre ilegal în România pe la frontiera verde, pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.
Cetăţeanul ucrainean este cercetat pentru trafic de migranţi, iar cetăţenii afgani au fost predaţi, în baza acordului de readmisie, autorităţilor statului vecin.
Joi, 3 septembrie, la nivelul Sectorului Punctului de Frontieră Rădăuţi, s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 17.00, lucrătorii au observat, la aproximativ 500 metri de frontieră, pe direcţia localităţii Muşeniţa, jud. Suceava, un grup format din zece persoane, cinci copii şi cinci adulţi, care se deplasa, pe jos, dinspre frontiera cu Ucraina spre interior.
Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea persoanelor care nu îşi justificau prezenţa în acea zonă, ocazie cu care au constatat că acestea nu vorbeau limba română, motiv pentru care au fost conduse la sediul sectorului, pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că grupul era format din 9 cetăţeni afgani, cinci copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, şi patru adulţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 40 de ani.
De asemenea, s-a constatat că, aceştia erau călăuziţi de un cetăţean ucrainean Heorhii H., în vârstă de 21 de ani, care a declarat poliţiştilor de frontieră că în schimbul unor sume de bani promise intenţiona sa-i conducă până într-o tara din Spaţiul Schengen.
Drept urmare, conform acordului dintre România şi Ucraina, cetăţenii afgani au fost predaţi autorităţilor de frontieră ucrainene, iar cetăţeanul ucrainean este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.