Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Cătălin Nechifor, preşedinte de Consiliu Judeţean la fără frecvenţă. Cât a chiulit de la începutul anului

catalin nechiforDin cele 162 de zile lucrătoare, câte au fost în perioada 1 ianuarie – 21 august 2015, preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a fost la birou doar 87 de zile. În restul de 75 de zile a chiulit. De exemplu în iunie s-a prezentat doar 7 zile la serviciu din cele 22. Motivele invocate vizează plecările la diverse ministere, dar rezultatele nu prea se văd pentru că marile investiţii sunt blocate. În schimb, pagina de socializare a şefului CJ abundă de imagini, cele mai recente fiind de la Viena, potrivit ziarulevenimentul.ro.

like-facebookNu doar parlamentarii chiulesc de la serviciu, ci şi preşedinţii Consiliilor Judeţene (CJ). Cătălin Nechifor (PSD), şeful CJ Suceava a fost greu de găsit la birou în ultimii trei ani. Mulţi dintre primari s-au plâns că dacă vine, Nechifor îşi face apariţia la serviciu după ora 10.00 sau chiar 12.00. Ceea ce părea mai mult un mit, din păcate, s-a dovedit a fi realitate. Am solicitat CJ-ului să ne dea copii ale dispoziţiilor prin care Cătălin Nechifor şi-a delegat atribuţiile unei alte persoane din cadrul instituţiei. Ei bine, am constatat că în perioada 1 ianuarie – 21 august 2015 au fost 162 de zile lucrătoare, dintre care Nechifor a fost prezent la serviciu 87 de zile.

Potrivit dispoziţiilor emise, în iunie, Nechifor a venit la serviciu timp de şapte zile lucrătoare din totalul de 22. În zilele în care Nechifor a absentat de la birou, şi-a delegat atribuţiile vicepreşedinţilor CJ. Numai că şi aici a avut preferinţe. Astfel, în 73 dintre cele 75 de zile, atribuţiile au fost preluate de vicepreşedintele Alexandru Rădulescu (PSD). El a reuşit astfel să fie preşedinte al CJ-ului cam la fel de mult timp cât a fost şi cel ales prin votul populaţiei, în 2013. Celălalt vicepreşedinte, Ilie Niţă, care este susţinut cel puţin teoretic de PNL, a preluat atribuţiile lui Nechifor de două ori în şapte luni.

Investiţii blocate

Apropiaţi din anturajul lui Nechifor ne-au spus că şeful CJ nu a chiulit de la serviciu, ci a fost de multe ori pe la Ministerele din Bucureşti, ca să rezolve problemele judeţului. Dacă lucrurile stau aşa, atunci vizitele pe la Ministere nu prea au dat rezultate din moment ce proiecte importante de infrastructură ale Sucevei sunt blocate şi acum.

Ruta ocolitoare care scoate traficul greu din municipiul Suceava nu este gata în totalitate, deşi vechea conducere al CJ-ului, reprezentată de fostul preşedinte Gheorghe Flutur, a lăsat lucrarea executată în proporţie de aproape 80%. În trei ani, actuala conducere a instituţiei a reuşit să finalizeze doar unul dintre cele trei tronsoane ale investiţiei. Nici modernizarea Aeroportului „Ştefan cel Mare”, investiţie începută tot de fosta conducere a CJ, nu va fi gata la timp. Aeroportul trebuia să devină funcţional la începutul acestui an, însă lucrarea va fi gata abia la sfârşitul lunii octombrie.

Şeful CJ-ului nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere. Cătălin Nechifor este plecat în Austria, iar acest lucru reiese de pe pagina sa de Facebook unde a postat mai multe filmuleţe şi fotografii de la un miting pentru pace, care a avut loc luni, în Viena.

Sursa: ziarulevenimentul.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*