Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Două mașini avariate și un tânăr rănit după un accident produs la Ulma

politie-rutiera1Duminică seară, în timp ce conducea autoturismul, pe DC 48C, pe raza comunei Ulma, înainte de a ajunge într-o curbă la stânga, un localnic de 31 de ani, a observat că pe fondul excesului de viteză, conducătorul unui autoturism de teren care circula din sens opus, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens și deși a încercat să evite coliziunea, a fost acroşat în partea lateral dreapta.

Imediat după producerea evenimentului rutier, din autoturismul de teren, au coborât două persoane de sex masculin, care au demontat plăcuţa cu numărul de înmatriculare, după care au fugit într-o zonă împădurită.

like-facebookÎn urma impactului a rezultat avarierea ambelor autoturisme şi vătămarea corporală a unui tânăr de 25 de ani, din comuna Ulma, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani.

În urma investigaţiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul de teren a fost condus de un bărbat de 35 ani, din comuna Straja.

Conducătorul auto de 31 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
El s-a ales cu dosar penal.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*