Duminică 03 Noiembrie 2024, Actualizat acum 307 zile 12:00 am

Exercițiu spectaculos în Călimani. Avion prăbușit și trei turiști căzuți într-o râpă

exercitiu pompieri calimani (6)Un exercițiu spectaculos a avut loc, joi, în masivul Călimani. Exerciţiul de cooperare cu forţe şi mijloace în teren, în domeniul situaţiilor de urgenţă, a fost organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava.

Tema exerciţiului, derulat în zona Staţiei Hidrometeorologice, de pe vârful Reţitiş al masivului Călimani, a fost <Intervenţia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava împreună cu Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, „Oltul” al judeţului Harghita şi „Horea” al judeţului Mureş, precum şi celelalte instituţii cu funcţii de sprijin, pentru salvarea persoanelor şi limitarea efectelor negative produse de un incendiu la fondul forestier şi de un accident de aviaţie civilă în masivul Călimani>.

exercitiu pompieri calimani (1)Aplicaţia, asumată şi inclusă în calendarul activităţilor inspectoratului judeţean Suceava, încă din anul 2014, a reunit forţe şi mijloace aparţinând ISU Mureş, ISU Harghita, ISU Neamţ, ISU Bistriţa-Năsăud, Serviciile Salvamont şi Direcţiile Silvice din judeţele Suceava, Mureş şi Harghita, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, Unităţile Militare de la Roşu şi din Miercurea Ciuc, Inspectoratele de Poliţie şi Jandarmi Suceava şi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Şaru Dornei.exercitiu pompieri calimani (2)

Prim-adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Daniel DRAGNE, a fost prezent la această activitate, ale cărei obiective au vizat pregătirea personalului, asigurarea unui management integrat, intervenţia comună şi interoperabilitatea structurilor, coeziunea „grupului” în intervenţii complexe, precum şi identificarea „bunelor practice” şi materializarea acestora în urma „lecţiilor învăţate”.

exercitiu pompieri calimani (3)De asemenea, în cadrul aplicaţiei tactice personalul din structurile operative (comandă şi intervenţie) a avut posibilitatea să îşi dezvolte şi perfecţioneze deprinderilor de lucru în cooperare, fiind verificată, totodată, viabilitatea Planului de intervenţie comună şi a procedurilor asociate, în vederea punerii în aplicare într-o situaţie reală.

Situaţiile tactice ale exerciţiului:

  1. La ora 12.00, un ranger al rezervaţiei Parcului Naţional Călimani a anunţat un incendiu la parcelele 75 şi 76 din cadrul UP II Călimani, Ocolul Silvic Dealu Negru. Incendiul a fost observat la orele 11.58 de către personalul rezervaţiei Călimani, care a anunţat despre producerea acestuia la Dispeceratul comun ISU – SAJ prin apel SNUAU 112. La sosirea forţelor de intervenţie, s-a constatat că din cauza componenţei vegetale a fondului forestier şi a caracteristicilor reliefului s-au format curenţi ascendenţi care au favorizat dezvoltarea incendiului către Sud şi a cuprins o suprafaţă mai extinsă de cât s-a anunţat iniţial. Incendiul se manifesta pe o adâncime de 50 metri, cu lungimea de un 1 km, iar o suprafaţă de un hectar de pădure era deja ars.

  1. un avion de mici dimensiuni, aflat în zona masivului Călimani, transmite un semnal SOS şi dispare de pe radarul turnului de control al Aeroportului Suceava. ROMATSA – CCSAR declanşează Procedura de intervenţie la un accident de aviaţie civilă. Survolând zona incendiată, avionul de mici dimensiuni, care se deplasa pe direcţia Cluj – Suceava, s-a prăbuşit. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a 3 pasageri aflaţi la bord, distrugerea aparatului de zbor şi existenţa pericolului ca acesta să ia foc. Au rămas încarceraţi 2 pasageri, iar al treilea a fost proiectat în afara avionului, la aproximativ 6 metri.

  1. În zona cabanei Reţitiş se produce un accident în care sunt implicaţi 3 turişti care, încercând să escaladeze vârful Reţitiş din partea de Nord a versantului, alunecă şi cad într-o râpă de aproximativ 50 de metri. În urma evenimentului, victimele au rămas imobilizate, acuzând leziuni la membrele inferioare.

    Sursa: Comunicat ISU Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*