Miercuri 15 Mai 2024, Actualizat acum 135 zile 12:00 am

Două persoane din Broșteni prinse în timp ce tăiau ilegal arbori

copaci taiati ilegal (1)Un echipaj de jandarmerie montană a observat, joi, în apropierea unui drum forestier din zona împădurită „Neagra”, la aproximativ 10 km. de oraşul Broşteni, două persoane care tăiau crengile unui arbore doborât.

like-facebookJandarmii au constatat că cele două persoane sunt un bărbat în vârstă de 49 de ani şi un minor în vârstă de 16 ani, ambii din oraşul Broşteni. În cadrul verificărilor, în zonă au fost identificaţi patru arbori din specia molid, tăiaţi şi au fost găsite unelte folosite la tăierea și manipularea butucilor (un topor, două ţapine şi o drujbă).

Cei doi au declarat că au tăiat arborii fără a avea o autorizaţie în acest sens, de pe un teren care nu le aparţine, intenţionând ca ulterior să-i transporte cu un tractor şi să-i valorifice în zona localităţii de domiciliu.

Evaluarea efectuată de către lucrătorii Ocolului Silvic Broşteni a reliefat faptul că a fost tăiată ilegal cantitatea de 4,37 mc material lemnos, creându-se astfel un prejudiciu în valoare de 1300 lei.

Jandarmii au predat cele două persoane Poliţiei Oraşului Broşteni în vederea continuării cercetărilor.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*