„Pedalez, mă distrez și donez la Suceava BikeFest”, așa sună îndemnul Asociației Help Autism Filiala Suceava, care îi invită pe suceveni vineri, 28 august 2015, începând cu ora 17.00, în spațiul creat în aer liber, vizavi de Oscar Wilde Pub.
Programul propus se adresează atât celor mici cât și celor mai, aceștia fiind așteptați de la ora 17 pentru a servi o limonadă preparată de o echipă de barmani, care a ales pentru a doua oară să susțină cauza asociației.
De asemenea, în aceeași locație va fi amplasat și un stand de obiecte hand-made, realizate de părinți, terapeuți și prieteni, dar și un bar de dulciuri pentru copii.
La ora 19, în fața standului de limonadă, cu susținerea Clubului ”Suceava Pedalează”, sunt așteptați zeci de bicicliști să participe la evenimentul caritabil, pentru a se alătura cauzei și pentru transmite mai departe mesajul înţelegerii, acceptării și incluziunii în societate a copiilor diagnosticați cu autism și a familiilor acestora. Aceștia se află la doilea eveniment dedicat conștientizării și strângerii de fonduri.
Asociația Help Autism, în parteneriat cu DGASPC Suceava, oferă în Suceava diagnostic precoce și intervenție timpurie gratuită, pentru copiii cu autism. Implicându-vă în aceste acțiuni puteți oferi șansa la terapie și recuperare a mai multor copii.