Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

Stadionul Areni va avea nocturnă

lunguPrimarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că stadionul Areni va avea nocturnă. El a spus că a luat această decizie având în vedere şi rezultatele bune obţinute anul trecut de echipa de fotbal Rapid CFR.

like-facebookLungu a spus că una dintre soluții ar fi alocarea de fonduri de la Guvern, aşa cum s-a întâmplat la Bucureşti, Cluj şi Ploieşti, însă e greu de crezut acest fapt mai ales că „luminiţa de la capătul tunelului nu se vede”, spune Lungu.

„Sperăm ca într-o zi să avem şi noi un sprijin guvernamental foarte solid, ca să putem finanţa o parte din cheltuielile la viitorul stadion. Până atunci, vom face o nocturnă, iar dacă nu va exista şansa unui alt stadion cu ajutor de la Guvern, eu zic să ne luăm soarta în propriile mâini, să începem să consolidăm an de an, etapă de etapă, actualul stadion. Astfel vom avea un stadion modernizat, dacă nu a fost să fie unul modern, la standarde europene, aşa cum ne-am dorit”, a spus Lungu.

Consiliul Local Suceava a aprobat în luna octombrie 2014, realizarea obiectivului de investiţii „Stadion sportiv în municipiul Suceava”, cu o capacitate de 15.000 de locuri în tribune eliptice acoperite, dotat cu instalaţie de nocturnă şi toate facilităţile impuse de normele europene şi internaţionale aflate în vigoare la momentul actual. Stadionul urma a fi amenajat pe o suprafaţă de 120.000 de metri pătraţi, proprietate a Sucevei, aflată la ieşirea din Suceava. spre Fălticeni.

Valoarea investiţiei, derulată pe durata a 3 ani, este de aproximativ 100 de milioane de lei, amenajarea incluzând, de asemenea, piste de atletism, spaţii verzi, parcuri, alei pietonale, drumuri, trotuare şi parcări. Iniţiativa a venit pe fondul degradării accentuate a stadionului Areni, capacităţii reduse a acestuia, amplasării în centrul civic, lipsei facilităţilor obligatorii dictate de normele internaţionale, inclusiv a parcărilor.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*