Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Peste 60 de șoferi lăsați fără permise de polițiștii suceveni în cadrul acțiunii Blocada

razie-politieÎn perioada 25 iulie – 31 august a.c., sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivel teritorial se desfăşoară acţiuni preventiv-reactive, la care participă poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, poliție transporturi, acțiuni speciale, arme, explozivi şi substanţe periculoase.

like-facebookLa nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în perioada 30 iulie – 05 august 2015, acţiunea ,,Blocada” a fost desfăşurată de 670 de poliţişti din structurile de poliţie rutieră, ordine publică, investigaţii criminale, poliţie transporturi, arme, explozivi, substanţe periculoase dar şi din alte structuri de poliţie.

Au fost desfăşurate 80 de acţiuni şi controale fiind constatate 46 de infracţiuni, cele mai multe – 21 , fiind de natură judiciară. Alte 10 infracţiuni au fost constatate la regimul circulaţiei pe drumurile publice, 4 la regimul armelor şi muniţiilor şi 11 alte infracţiuni.
De remarcat că 14 infracţiuni au fost constatate de poliţişti în flagrant tocmai datorită prezenţei sporite în teren a efectivelor de poliţie. De asemenea, au fost confiscate 3 arme letale şi neletale şi 180 elemente de muniţie.

Au fost organizate 74 de filtre rutiere şi au fost aplicate 1248 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 450.194 lei. 86 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială şi tulburarea ordinii şi liniştii publice la Legea 61/1991 modificată, 21 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea legislaţiei privind actele de comerţ la Legea 12/1990 republicată, iar 204 de sancţiuni au fost aplicate la alte acte normative. Alte 937 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea legislaţiei rutiere la O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Dintre acestea, cele mai multe – 401 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

De asemenea au fost reţinute 63 permise de conducere şi au fost retrase 20 certificate de înmatriculare.
Totodată, în cadrul acţiunilor desfăşurate au fost confiscate şi bunuri în valoare de peste 61.000 lei.

Exemple:
La data de 01.08.2015, pe DJ 209G, pe raza comunei Straja, polițiștii l-au depistat pe un localnic de 31 de ani, în timp ce conducea autoturismul cu viteza de 103 km/h în localitate. A fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării.
Un bărbat de 43 de ani din Republica Moldova, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 pe raza localităţii Stroiești cu viteza de 118 km/h. A fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării.

Un tânăr de 20 de ani din comuna Horodniceni, județul Suceava a fost depistat de polițiști pe str. Universităţii din municipiul Suceava, având o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal.

La data de 05.08.2015, ora 08.40, pe DN 17, în localitatea Stroiești, polițiștii au oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 55 de ani din municipiul Suceava.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat și a refuzat recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*