Focul a făcut prăpăd în gospodăria unui bărbat din Pătrăuți

7 august 2015

incendiu casaMilitarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pătrăuţi, au intervenit cu patru autospeciale, joi, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria Lidiei I., din comuna Pătrăuţi.

La sosirea echipajelor, ardeau violent anexele gospodăreşti, construcţii corp comun, majoritatea din lemn, existând pericolul de propagare la casa de locuit.

like-facebookAu ars şura, adăpostul de animale, două magazii şi bucătăria de vară pe o suprafaţă totală de aproximativ 75 de metri pătraţi. Au mai ars documente personale, bunuri de uz casnic, electrocasnice, circa 2,5 tone de grâu, 3 tone de porumb şi alte bunuri. Flăcările au degradat aproximativ 6 metri pătraţi din acoperişul casei, ferestre şi uşi din PVC. În incendiu au pierit 20 de păsări şi doi porci.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric cu defecţiuni, se arată într-un comunicat al ISU Suceava.

Incendiul a fost lichidat la ora 15:20, iar pompierii au salvat locuinţa proprietarei.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia