Miercuri 15 Mai 2024, Actualizat acum 135 zile 12:00 am

Monden! Suceveanca Otilia Bilionera a trăit aventura vieţii ei! Vezi cum şi-a învins artista cea mai mare teamă a ei

otilia1Suceveanca Otilia Brumă este una dintre cele mai sexy apariţii din showbiz-ul autohton, însă în spatele zâmbetului ştrengar, frumoasa artistă ascunde o mare teamă, pe care a fost însă nevoită să şi-o învingă, chiar dacă a fost nevoie de multă muncă de convingere.

Frumoasa artistă şi-a învins de curând cea mai mare teamă a ei, în momentul în care a fost pusă în faptului împlinit, şi s-a trezit la 1300 de metri înaăţime, de unde a trebuit să sară cu parapanta. „Doamne! Aoleu! Nu ştiu ce să zic, mi-e foarte frică de înălţime, mai ales că am şi frică de avion…nu cred că mă ţine”, au fost cuvintele pe care Otilia a putu să le mai rostească.

otilia2Pe tot parcursul drumului până la platforma de lansare, Otilia nu s-a gândit decât la o variantă la cât mai puţin periculoasă, hotărâtă fiind să nu sară cu parapanta, iar telescaunul nici nu mai intra în discuţie. „Eu, înapoi, nu ştiu dacă o să cobor cu parapanta, nu ştiu dacă o să cobor cu ăsta! Pe jos nu se poate?”, a spus artista.

După multe discuţii şi încurajări, Otilia şi-a luat inima în dinţi şi s-a echipat pentru marele salt, din care nu credea nici în ruptul capului că va scăpa cu viaţă, chiar dacă intructorul care o însoţea în zbor avea foarte multă experienţă. „O să fac infarct când ajung jos! Dacă se rup corzile alea? N-am curaj, serios! Nu, nu pot face asta”, a strigat, speriată, Otilia.otilia2

Odată ajunsă la sol, Otilia nu a mai fost în stare de nimic, reuşind cu greu să se adune, fericită că a scăpat cu viaţă. „Cum să fie! Am scăpat cu viaţă! Aoleu, dar ce mă doare capul”, a spus cântăreaţa.

Sursa: Spynews.ro

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*