
Nu a fost prezentă nici senatoarea PNL, Steliana Miron. Copreședinele PNL, deputatul Alexandru Băișanu a spus că a fost informat abia aseară la ora 22.00 printr-un mesaj de acest colegiu, însă domnia sa este în București, nu avea cum să ajungă așa repede la Suceava.
Ședința Colegiului Director al PNL la care au fost prezenți primari PNL, consilieri județeni PNL, consilieri locali liberali a început la ora 10.00, iar reuniunea a fost prima ca amploare după ce PNL a stat într-o stare de agonie.
Co-președintele PNL, Gheorghe Flutu,r a fost prezent și s-a salutat încă de cum a coborât din mașină cu colegii de partid.
Un alt parlamentar prezent a fost deputatul Sanda Maria Ardeleanu.