Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Colegiu Director al PNL, la Suceava, fără Alexandru Băișanu și Ilie Niță

pnl (1)Colegiul Director al PNL a fost organizat, sâmbătă, începând cu ora 10.00 la sala Dom Polski. Întâlnirea a fost ținută  departe de ochii presei.Din cei 300 de invitați se pare că numărul celor prezenți a fost la jumătate. Marii absenți au fost co-președintele PNL, deputatul de Suceava, Alexandru Băișanu, și vicepreședintele  CJ, liberalul Ilie Niță.Co-președintele PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur  a spus că nu va organiza nicio conferință de presă și că preferă să stea în umbră.pnl (2)Nici ceilalți  liberali care au venit la ședință nu au fost mai vorbitori. Unii nici nu știau ce va fi pe ordinea de zi, dar susțineau că „se va decide soarta partidului”.

Flutur vrea să revină la președinția Consiliului Județean însă va fi nevoie și de votul viitorilor consilieri județeni care vor fi aleși. Ilie Niță care și-a anunțat candidatura la șefia administrației județene pare că a deranjat cărțile făcute deja de aripa PDL din partid așa că 41 de primari din aripa PDL au strâns semnături pentru demiterea lui Niță din CJ. Unii liberali susțin că Niță ar avea susținerea PSD ceea ce deranjează mai ales aripa PDL din PNL .
Între cei prezenți s-au aflat deputații Sanda Maria Ardeleanu, Dumitru Pardău, primarii din Șcheia, Moara, Dornești, Moldovița, Solca, cosilierii județeni PNL, viceprimarul din Dolhasca.

Una peste alta, aripa PDL din PNL se pare că se impune în rândul PNL Suceava, iar liberalii nu mai au niciun cuvânt de spus.pnl (3)

Deputatul Ion Bălan vrea să fie primarul Sucevei

Nemulțumit este și co-președintele OM-PNL, din aripa PDL, deputatul Ioan Bălan, care îl are în competiție internă în partid pe deputatul Alexandru Băișanu.

Acesta din urmă și-a anunțat cadidatura la fotoliul de primar, iar apele sunt tulburi în PNL. Ambii susțin că stau destul de bine în încrederea sucevenilor, însă până la anunțul final ,,lupta internă,, în PNL continuă.

pnl (4)Alexandru Băiașnu, profesor universitar, fost prefect al Sucevei și parlamentar de Suceava este deja obișnuit cu administrația însă Ioan Bălan chiar dacă a ajuns parlamentar a venit se pare din spectrul comerțului.

Bălan a venit la reuniunea Colegiului Director a PNL și își creionează din timp și echipa în detrimentul lui Alexandru Băișanu care încă nu și-a format o viitoare echipă.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*