Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Lecţie bisericească de fentat legea la Suceava

schitu-adormirea-maicii-domnului-4În judeţul Suceava este de notorietate faptul că baza de tratament din cadrul Complexului Monahal de la Dorna Arini, construită de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu respectă legislaţia de prevenire şi stingere a incendiilor. Unele dintre clădirile din lemn, care au şi câte cinci etaje, nu au fost autorizate de pompieri. Informaţia a fost confirmată de generalul de brigadă Ion Burlui, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

like-facebook Pe fondul neregulilor existente, angajaţii ISU Suceava au tot amendat, în ultimii cinci ani, Fundaţia „Sfinţii Procopie şi Elisabeta”, care administrează unele dintre clădirile complexului monahal. Sancţiunile, de 20.000 de lei fiecare, au fost achitate, dar problema de fond nu a fost rezolvată, potrivit ziarulevenimentul.ro.

„Anul acesta, am aplicat o amendă de 20.000 şi au plătit jumătate din sumă în 24 de ore, potrivit legii. Din 2010 încoace, fundaţia a fost sancţionată în fiecare an şi de fiecare dată a achitat amenda”, a declarat maiorul Emil Ţehaniuc, dela ISU Suceava.

Edificiile opulente ridicate într-o zonă foarte frumoasă, dar greu accesibilă maşinilor de pompieri, sunt în continuare cu risc la incendiu. Problema este cu atât mai gravă cu cât Complexul Monahal cuprinde o bază de tratament cu zeci de camere de cazare. Surse neoficiale ne-au transmis că iarna trecută a luat foc centrala termică a obiectivului, dar din fericire focul nu s-a extins.

În anul 2013, maica stareţă de la Mănăstirea Ghiorghiţeni, Viorica Stroici, a depus la Direcţia pentru Cultură Suceava un dosar de clasare a clădirilor Complexului Monahal de la Dorna Arini, inclusiv a celor care deservesc baza de tratament. Mănăstirea face parte din complex.
Din documentaţia depusă reiese că edificiile ar trebui clasate pentru că sunt din lemn şi au o arhitectură deosebită.

Complexul de clădiri, al cărui beneficiar este Fundaţia «Sfinţii Procopie şi Elisabeta», cuprinde, pe lângă dotările specifice unui aşezământ monahal de maici, şi o bază de tratament cu spaţii de cazare. Dincolo de utilitate, construcţiile, în majoritate din lemn, au o prelucrare manuală extrem de laborioasă şi complicată, uneori excesivă, dar în sine este o «colecţie» vie de elemente decorative ce îmbină arta tradiţională cu aspecte inedite ale artei culte a lemnului”, ne-a declarat Viorel Blănaru, consilier la Direcţia pentru Cultură Suceava.

Dosarul de clasare a fost discutat în septembrie 2013 în cadrul Comisiei Zonale Suceava a Monumentelor Istorice şi a fost avizat favorabil. La începutul anului 2014, dosarul a ajuns la Ministerul Culturii. Specialiştii de la Bucureşti nu au acceptat, deocamdată propunerea de clasare, dar documentaţia poate fi rediscutată, dacă apar elemente de noutate.

Dacă ministerul va aproba în cele din urmă solicitarea de clasare, edificiile din lemn, care acum sunt cu risc la incendiu nu vor mai putea fi modificate pentru a respecta legislaţia de prevenire şi stingere a incendiilor. În acest caz, IPS Teodosie va câştiga fentând legea.

Sursa: ziarulevenimentul.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*