Ioan Balan a anunţat că primarul independent al Sucevei are uşa deschisă în PNL

9 iulie 2015

ioan balanCopreşedintele organizaţiei municipale a PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu,  va fi primit în partid chiar dacă acesta și-a declarat independența, prin Ordonanța „traseiștilor”.

like-facebookBalan a spus că Ion Lungu  are trei mandate în jurul   PNL și este luat în considerare în „acest proiect al PNL” și dacă va dori să se întoarcă în PNL atunci va fi reprimit în partid.

Balan este convins că Ion Lungu își va găsi un loc alături de echipa PNL, precizând că deocamdată din partea acestui partid au fost anunțate două candidaturi la primăria Sucevei, a deputatului Alexandru Băișanu și a sa,  fiind primul care a spus că se va înscrie în această competiție electorală.

Lungu a declarat, imediat după vizita de la Cetatea de Scaun a Sucevei, a președintelui României, Klaus Iohannis și a președintelui Republicii Moldova, Nicoale Timofti, și unde a fost cel care i-a primit în calitate de primul gospodar al municipiului reședință de județ, că „nu am avut emoții. Suntem de la același partid”.

Balan a reamintit, în cadrul întâlnirii cu presa, că în cazul în care vor exista 2 candidați pentru funcțiile de primari, departajarea se va face, așa cum s-a mai anunțat, prin sondaj de opinie, coordonat tot de la nivel central de PNL.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia