Joi 09 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Deputatul Ioan Balan îi acuză pe social-democraţi că se laudă cu măsurile PNL. „Acum pozează cu toţii în eroi”

ioan balanVicepreședintele PNL pentru regiunea Nord-Est, deputatul de Suceava Ioan Balan, susține că PSD are o atitudine duplicitară.

Sunt uimit să-i văd pe toți PSD-iștii lăudându-se în cor cu dublarea alocațiilor pentru copii și cu măsurile de relaxare fiscală adoptate ‘de ei’ în noul cod fiscal. Aceștia uită însă să spună că toate măsurile aparțin PNL și au fost cuprinse în Programul de guvernare al PNL încă de la începutul anului. Victor Ponta, deputatul, și majoritatea parlamentară a PSD nu suflă un cuvânt despre faptul că în ultima jumătate de an au respins în Parlament, pe bandă rulantă, toate inițiativele noastre de reducere a cotei standard a TVA la 19%, de eliminare a impozitului pe dividente și de eliminare a absurdei taxe pe stâlp sau a supraccizării prețului la carburanți. Acum pozează cu toții în eroi… deși nu au făcut să împiedice implementarea acestor măsuri. Mă bucur, însă, că ne citesc programul de guvernare”, spune Balan.

Potrivit unui comunicat de presă al PNL, Ioan Balan consideră că presiunea anului electoral 2016 a făcut PSD să cedeze presiunilor PNL.

„Nici Victor Ponta și nici colegii săi din PSD nu înțeleg necesitatea reducerii poverii fiscale asupra celor care muncesc onest, fie că sunt angajați, fie că sunt antreprenori. Ei au votat amendamentele noastre la codul fiscal doar cu ochii la sondajele de opinie și cu obiective pur electorale pentru 2016. Nu poți să vii și să spui că susții relaxarea fiscală după ce, vreme de 3 ani, ai sugrumat economia cu tot felul de taxe și impozite, care mai de care mai trăsnite, care mai de care mai nocive pentru economie și locurile de muncă”, spune parlamentarul.

Ioan Balan crede că parteneriatul cu instituțiile financiare internaționale nu este o opțiune, ci o necesitate pentru România, mai ales în contextul crizei grecești.

„După peste trei ani de degringoladă la guvernare cu PSD, economia este puternic vulnerabilizată: șomajul a trecut de 7% și continuă să crească, iar investițiile străine, precum și investițiile publice sunt aproape inexistente. Zone întregi din România, din Moldova sau din Oltenia, sunt astăzi mult mai sărace decât în urmă cu zece ani. Ce a făcut acest guvern ca să combată sărăcia !? Nimic. Unde-i milionul de locuri de muncă ? Noi avem soluții în Programul de guvernare. Nu s-ar fi supărat nimeni dacă PSD le-ar fi plagiat, iar românilor le-ar fi fost mai bine”, susţine deputatul PNL.

Vicepreședintele PNL, Ioan Balan, crede cu putere că România puternică se va construi doar cu PNL la guvernare.

„Spuneți-mi un lucru bun făcut de PSD în peste trei ani de guvernare ! Administrațiile locale sunt, în cea mai mare parte blocate, din cauza problemelor financiare. Nu se mai construiește nimic ! Nu se modernizează nimic ! Mare parte din fondurile europene, care ar trebuit să aducă noi locuri de muncă și bunăstare pentru români, fie sunt blocate pentru fraude, fie sunt pierdute definitiv. Spitale noi nu s-au deschis, ci doar s-a mai închis câte o școală sau câte un cămin de bătrâni. Puține măsuri bune care s-au luat pentru români s-au făcut numai la presiunile noastre, ale PNL. Dublarea alocațiilor de stat pentru copii, reducerea taxelor prin noul cod fiscal, precum și eliminarea unor impozite sunt toate măsurile PNL. Cred cu putere în România puternică și cred în programul nostru de guvernare. Spre deosebire de PSD, noi nu guvernăm ‘după ureche’ sau cu ochii la sondaje. Avem un program bine structurat, cu măsuri și etape de implementare, cu ținte realiste, nu cu minciuni, cu obiective orientate către românul puternic, care să poată găsi facil un loc de muncă bine plătit, care să-și poată întreține decent familia ca angajat sau dintr-o activitate antreprenorială. Și, aș mai adăuga faptul că, dacă din opoziție am reușit să facem bine românilor, am toată convingerea că atunci când vom veni la guvernare le vom reda românilor încrederea că viitorul lor este în România”, susţine Balan.

Sursa: comunicat de presă


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*